Restituiri

Europa, Rusia şi România

Autori: Dim. Al. Sturdza
„Dar lupta românilor din Regat şi afară din Regat a fost, este şi va fi, alăturea cu occidentul cult, în contra aspiraţiilor cotropitoare ale răsăritului încă necult. Nu Românii vor provoca această luptă, căci ei nu au provocat niciodată pe vecinii lor, dar când vor fi chemaţi, ei trebuie să fie pregătiţi şi oţeliţi, gata, a susţine lupta şi a învinge. Românii să nu uite niciodată că nu czarul Rusiei i-a aşezat la Dunăre pentru a fi santinela totdeauna trează a lumii civilizate, ci cel mai mare împărat al Romei – Traian. Aceasta este politica românească, o alta nu există şi nu poate exista.”.

Produsul nu mai este disponibil !

Conştiinţă naţională şi geografie

Autori: Geoge Vâlsan
„E caracteristic că de câte ori rostim cuvintele „Ţara mea”, prima imagine care ne vine în minte este nu a neamului, ci a pământului pe care trăieşte acest neam. Românul nu zice mă lupt pentru poporul meu, ci zice: mă lupt pentru Ţara mea, pentru moşia mea. Şi cuminte zice astfel, fiindcă nu se luptă numai pentru această mare aglomerare de oameni contemporani cu sine, ci şi pentru pământul său, pământ atât de iubit de ţăranul nostru, şi pentru moşii săi pe care îi păstrează acest pământ. Ce frumos cuvânt moşie! Evident vine de la moşi, dar totuşi se referă la pământ. El îmbină aceste elemente într-unul singur, ca să nu uite omul că moşii lui sunt toţi ai acestui pământ şi să nu uite că pământul acesta e umanizat prin munca şi moartea succesivă a atâtor şiruri de înaintaşi. În chiar cuvântul acesta e afirmarea dreptului celui care stăpâneşte de fapt din adâncimea trecutului”.

Produsul nu mai este disponibil !

Prima pagina <<  1   >> Ultima pagina

Editura etnologica
SC Daicom Group SRL - Bucureşti
RO 15845313
J40/14271/2003
Email office@etnologica.ro

Facebook Etnologica

Etajuldoi Webdesign